Câteva mii de credincioși s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva, înaintea scoaterii lor. „Am vrut să scăpăm de aglomerație”

Câteva mii de credincioși s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva, înaintea scoaterii lor. Am vrut să scăpăm de aglomerație
Publicat: 10/10/2013, 16:02
Actualizat: 01/02/2019, 18:32

Câteva mii de credincioși s-au închinat, joi, la moaștele Sfintei Parascheva, înainte ca acestea să fie scoase din incinta Catedralei Mitropolitane din Iași, oamenii spunând că au venit mai devreme pentru a evita aglomerația din următoarele zile.

Joi la prânz, în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași, așteptau la rând aproximativ o mie de persoane, iar potrivit Jandarmeriei alte câteva mii de credincioși s-au închinat deja în cursul dimineții la racla cu sfintele moaște, aflate în incinta Catedralei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La Iași au ajuns pelerini din mai multe județe ale țării, autocare cu număr de București, Galați, Neamț sau Suceava fiind parcate în centrul orașului.

„Am venit cu un grup de 30 de persoane, de la Galați. Am vrut să scăpăm de aglomerație, că suntem bătrâni și nu putem să stăm o noapte la rând”, a spus Maria Turlea, una dintre femeile aflate la rând în curtea Catedralei ieșene.

Moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi scoase din incinta Catedralei vineri dimineață, în cadrul unei procesiuni, urmând a fi depuse într-un baldachin special amenajat în curtea lăcașului de cult.

Autoritățile se așteaptă ca în zilele următoare rândul de pelerini care se va forma în jurul Mitropoliei ieșene să se întindă constant pe o lungime de peste un kilometru și jumătate.

Peste 1.200 de polițiști și jandarmi vor asigura ordinea publică pe perioada pelerinajului religios de la Iași.

Peste 250.000 de pelerini din întreaga țară sunt așteptați în următoarele zile la Iași.

Joi seară, vor ajunge la Iași și moaștele Sfântului Simeon de la Muntele Minunat, ce vor fi aduse de la Mănăstirea Neamț, acestea urmând a fi depuse alături de moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva, spre închinare pelerinilor.

De asemenea, pentru a marca împlinirea a 150 de ani de la pictarea, la Iași, a icoanei Maicii Domnului – Prodomița, aflată la Schitul românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos, va fi adusă și așezată spre închinare pelerinilor o copie a acestei icoane. Este vorba despre icoana de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, care este o reproducere fidelă, în mărime naturală, a celei de la Sfântul Munte Athos.

Pentru prima dată, Sfânta Liturghie, programată luni, 14 octombrie, se va desfășura în fața Catedralei, pe pietonalul Ștefan cel Mare, și nu în curtea instituției de cult ca în anii precedenți.

Vineri seară, pe străzile din centrul orașului, este programat pelerinajul Calea Sfinților, racla cu sfintele moaște urmând a fi purtată pe umeri, de către preoți, pe o distanță de câțiva kilometri.

Sfânta Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iașiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

Credincioșilor care vor sta noaptea la rând pentru a se închina la sfintele moaște le vor fi oferite de către autorități, dar și de către Mitropolie, ceai cald și pachete cu mâncare.

În anii precedenți, pelerinii veniți la Iași din toate colțurile țării au stat și câte 12 ore la coadă pentru a ajunge să se închine la racla cu sfintele moaște.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost...
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
De ce oamenii nu zâmbeau în fotografii, în urmă cu 100 de ani. Care e...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Devine imposibil în România după 7 iunie. Nu se mai plătește niciun ban
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cum a reușit Emily Burghelea să aibă doi copii deși are probleme cu infertilitatea: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Șomajul scade ușor la nivel global în 2024, însă piața muncii rămâne „inegală”
×